Cabană
Clasificată la 3 stele, Casa Balu*** se diferenţiază printr-o arhitectură deosebită fiind construită pe 3 nivele în stil tradiţional specific zonei, dar în acelaşi timp dotată modern, astfel încât să devină locul ideal unde vă puteţi găsi liniştea şi intimitatea de care aveţi nevoie respirând aerul curat şi bogat în oxigen.
Situată în vârful pârtiei Csipike şi la doi paşi de parcul de aventură Balu Park, Casa Balu*** este principalul punct de plecare al rutelor turistice semnalizate şi al drumului ce duce la pârtiile de schi Miklos şi Kossuth.
Harghita-Băi 530002, Romania
Cabană
Centrul de Schi și Agrement Bogdan este locul ideal pentru retragere, familiilor și cercurilor de prieteni care doresc să-și petreacă timpul liber în liniște și relaxare. Departe de zgomotul orașului, Cabana Bogdan își așteaptă oaspeții cu 35 de locuri de cazare în camere comune sau individuale. Cabana este dotată cu o sufragerie și o bucătărie comună, o cameră de zi dotată cu televizor și un bar propriu, pentru a servi nevoile de bază. Dotarea cabanei – având în vedere mediul ei romantic – este una mai naturală, camerelor aparțin 3 unități de duș și wc.
Centrul de Agrement este înconjurat cu un peisaj sălbatic, astfel îl recomandăm persoanelor care doresc să cunoască această zonă bogată în valori naturale. Vecinul cel mai apropiat este ciobanul și turma lui din valea apropiată. Cel care alege acest loc pentru a se relaxa, îl asigurăm, pe cel care alege acest loc pentru a se relaxa, că va avea parte de o experiență de neuitat.
Praid, Romania
Cabană
Camping
Restaurant
Amplasata lângă șoseaua (E60/DN15) ce leagă Toplița de orașul stațiune Borsec, departe de zgomotul și praful orașului, în mijlocul naturii și înconjurată de păduri dese de brazi seculari, cabana Toplița-Secu își așteaptă clienții cu 15 camere moderne, adică: trei camere cu pat dublu, zece camere cu două paturi și două camere cu câte trei paturi; se mai pot închiria și 5 căsuțe cu câte trei paturi fiecare, totalizând 47 de locuri de cazare.
Cabana mai dispune și de un restaurant cu capacitate de 250 de persoane, deci serviciile includ și organizare de evenimente și mese festive.
DN 15, Km 10, Toplita, Romania, 535700
Cabană
Pensiunea Csiki va ofera 50 de locuri de cazare impartite in camere cu 2,3 si 4 paturi. De asemenea punem la dispozitia turistilor un restaurant cu 50 locuri, living cu televizor, apa calda permanenta, curte proprie,sauna, loc amenajat pentru gratar, leagan.
Strada Harghita Băi, Harghita-Băi 530002, Romania
Cabană
Cazare Family-friendly
Restaurant
Aşezată la cel mai înalt nivel al Topliţei, construcţia e înconjurată de brazi, iar din balconul ei se deschide o minunată privelişte asupra oraşului. Cabana la munte oferă un sejur foarte plăcut şi comod, atât pentru odihnă cât şi pentru distracţii. La numai 500 de metri se află Băile Banffy, iar centrul oraşului la 2 km.
Cabana de închiriat e dotată cu apă curentă şi centrală termică proprie, se găsesc 5 dormitoare, bucătărie, sufragerie, baie. Balconul oferă o minunată priveliște asupra oraşului. Ambianţa e plăcută, familială.
Strada Vilelor 2, Toplița 535700, Romania
Cabană
Situată în apropierea localității Zetea și construită în anii '70 special pentru familia Ceaușescu, fiind frecventată de dictator în special toamna, în sezonul boncănitului la cerbi.
Zetea este centrul de prelucrare tradiționala a lemnului, si locuitorii au devenit celebri pentru producerea șindrilei. Satele, tradițiile bine păstrate si porțile tradiționale sunt foarte atractive pentru turiști. Regiunea este populata de oameni care păstrează si cultiva cu adevărat si astăzi tradițiile populare.
Sursa foto: http://www.blue-moon-travel.ro
Zetea 537360, Romania
Cabană
Cabana Jasmin se afla situata la 20 km de orasul Miercurea-Ciuc,intr-o oaza de liniste, inconjurata de padure si ape minerale.
Este locul ideal pentru a scapa de zgomotul din oras si pentru a va incarca bateriile. Cabana dispune de 10-12 locuri (in 4 dormitoare), 2 livinguri, 2 bai, o mica bucatarie(dotata cu tot ce este nevoie!) si 2 terase.
De asemenea este un ciubar cu apa minerala si un loc pentru gratar(cu soba, gratar, aragaz si cuptor pe lemne). Baschetul, darts-ul, tenisul de masa, badminton-ul, etc le puteti exersa pe toata durata sederii la cabana.
Va asteptam cu drag!
Nr. 1520 1, Băile Chirui 537141, Romania
Cabană
Cazare Family-friendly
Restaurant
Deschis
Construit în 1941, Cabana Mădăraș este cea mai veche clădire din Harghita Mădăraș, păzind Harghita de mai bine de 60 de ani.
O atracție turistică, centrul adevăratului paradis al schiului, care a fost reînnoit din când în când, o clădire lipsită de lux, dar care răspunde tuturor nevoilor civilizației.
Harghita Mădăraș/Madarasi Hargita, Romania
1 ofertă
Cabană
La Miorita veti gasi o atmosfera de familie! Are toate dotarile necesare unei cabane de 2 stele.
-8 camere cu 4 paturi simple.
-3 camere cu 3 paturi simple.
-2 camere cu 1 pat dublu + 1 pat simplu.
-3 camere cu 1 pat dublu + baie privata.
In caz de sederi ptr grupuri, cabana poate pune la dispozitie si sala de conferinte situata la etajul unu, cu o capacitate de 40-46 de locuri si dotari standard, insemnand: TV, video, retroproiector si flipchart.
Lacu Roșu 535502, Romania
Cabană
Ture off-road
Cabana turistica Nyergestető este situată pe coasta de sud a Bazinului Csík din sud-vest și sud-est de Cașinu Nou la 875 m deasupra nivelului mării. Cel mai faimos pilon memorial al Munților Ciuc, amintiri de una dintre ultimele bătălii ale revoluției maghiare din 1848-1849, este un simbol peren de patriotism. Pădurea din apropiere este nu numai cimitirul soldaților căzuți în anii ’48 – 49’, ci și ultimul loc de odihnă al victimelor invaziilor turco-tătare din 1550 și 1660.
Locația geografică a unității turistice, liniștea pădurii și aerul bogat cu miros de pini toate contribuie la o experiență relaxantă.
Oferim cazare în patru camere cu trei paturi pentru 12 persoane.
Camerele noastre au băi separate și toalete. Două camere au un pat matrimonial și un pat single și o terasă panoramică cu vedere la valea Kászon, iar celelalte două camere au câte trei paturi de o persoană fiecare.
În ciuda contextului rustic, există și acces la internet și televizor.
Oaspeții noștri pot folosi bucătăria casei noastre de oaspeți, grătarul de grădină. Oferim mic dejun, demipensiune sau pensiune completă la un cost suplimentar.
Cafeaua noastră poate găzdui 25 de persoane confortabil, iar terasa are o capacitate de până la 51 de persoane.
Repertoriul nostru muzical exigent cuprinde stilul muzicii rock folclorice și patriotice, reamintind evenimentele istorice.
Bucătăria noastră se bazează în principal pe nevoile oamenilor secui. În plus față de mâncare la grătar, servim mese pregătite în ceaun. Pentru oaspeții noștri care au rezervare vom servi un meniu multi-curs bazat pe consultare anterioară.
Nyergestető 1es szám, 537065
1 ofertă
Cabană
Restaurant
Cabana Piatra Bufniţei este o unitate turistică de categoria trei stele, situat în staţiunea Băile Hargita într-un cadru natural şi asigură o şedere plăcută şi liniştită vizitatorilor. Cabana Piatra Bufnitei este locul ideal de cazare pentru grupuri de turişti, prieteni, familii.
Pensiunea este recent construita, in imediata vecinatate a partiei de schi. Parterul ofera un restaurant cu 48 locuri, un bar cu 34 locuri + 30 locuri pe terasa. Pe nivelul I s-au amenajat 6 camere cu baie proprie + 1 apartament format din 2 camere + 1 baie, in timp ce pe nivelul II se ofera alte 6 camere cu baie proprie. Deci toate camerele au grupuri sanitare proprii, apartamentul are doua camere cu grup sanitar comun, iar camerele sunt dotate cu TV cablu, internet WiFi.
Harghita-Băi 530002, Romania
Cabană
Cazare Family-friendly
Restaurant
Pensiunea Donka pune la dispozitia turistilor:
* 10 camere duble dotate cu grup sanitar, tv si cablu tv, acces internet;
* 2 case la cheie: una cu o capacitate de 7 locuri si una cu o capacitate de 6 locuri.
* 15 casute cu o capacitate de 4 persoane fiecare.
Complexul de cazare este construit in stil rustic din lemne si pietre din zona. Acestea confera locului mai multa caldura si o estetica aparte. Locul este ideal pentru familii mari, grupuri de prieteni, traininguri, conferinte si pentru organizari de evenimente (nunti,botezuri).
Borzont 537131, Romania
Cabană
Cabana este situată la 16 Km de la Lacul Roșu în direcția Municipiul Gheorgheni.
Într-un loc liniștit printre munți, dar totuși nu departe de orașul Gheorgheni în direcția stațiunii montană Lacu Roșu, pe lângă dn. 12c. Se află un cămin care așteaptă pe cei dornici să se odihnească, să se recreeze într-un concediu ori sfârșit de săptămână, sau de ce nu pentru un simplu popas.
Această cabanuță are capacitatea de a gazdui 8 oameni cu tot confortul existent, dar totuși păstrând amperentele vremurilor trecute.
Cabana are 2 băi, bucătărie utilată, living, două băi, televizor, wifi. La curte sobă utilată pentru grătar sau a fierbe o ciorbă.
Cabana este dotată cu centrală termică și un șemineu la care, desigur este asigurată și lemnul necesar.
Strada Sípálya nr. 30, Gheorgheni 535500, Romania
Cabană
Restaurant
Deschis
Aflata intr-o zona extraordinara a tarii, si anume Harghita Bai, la Cabana Uz Bence veti gasi tot ceea ce aveti nevoie pentru un sejur desavarsit. Fie ca vreti sa beneficiati de tratamente la izvoarele minerale, fie ca veti merge pe partia de schi, pentru a face miscare sau va veti petrece timpul pe terasa cabanei, aici nu veti avea timp sa va plictisiti.
Cabana Uz Bence este locul potrivit pentru o vacanta in care tot ceea ce trebuie sa faceti este sa va simtiti bine.
Harghita-Băi 530002, Romania
Cabană
Cazare Family-friendly
Deschis
Casa A Toplița oferă cazare cu WiFi gratuit, vedere la oraș și parcare privată gratuită, fiind situată în localitatea Topliţa.
Cabana are o terasă şi vedere la grădină. Unitatea de cazare este prevăzută cu zonă de relaxare, TV cu ecran plat cu canale prin satelit şi baie comună cu duş şi uscător de păr. Bucătăria complet utilată include frigider şi cuptor.
Proprietatea are o grădină cu facilităţi de grătar, iar în apropiere oaspeţii pot schia şi se pot plimba cu bicicleta.
Borsec se află la 27 km de Cabana A Topliţa, iar Gheorgheni la 38 km. Cel mai apropiat aeroport este Aeroportul Târgu Mureș, situat la 86 km de proprietate.
Vorbim limba dumneavoastră!
Strada Bradului 7, Toplita 535703, Romania
Cabană
Deschis
Emerald Chalet este alegerea perfectă pentru cei care caută o cazare confortabilă, cu un design deosebit, în mijlocul naturii. Situată la doar 5 km de centrul stațiunii Praid, pe drumul spre Pasul Bucin, cabana este oferită în regim de casă de vacanță tip "casă la cheie", ideală pentru 7-8 persoane.
Cabana dispune de două dormitoare duble și un dormitor triplu, două băi moderne, precum și de un living, sufragerie și bucătărie open space amenajate cu gust.
Atmosfera caldă este completată de un șemineu pe lemne funcțional, care oferă o senzație autentică de "acasă".
Pentru cei care își doresc relaxare deplină, sunt disponibile:
– un ciubăr tradițional cu apă sărată,
– curte spațioasă cu șezlonguri și locuri de relaxare,
– grătar,
– posibilitatea de a găti la ceaun,
– și un foc de tabără perfect pentru serile petrecute cu un pahar de vin bun.
Praid 537240, Romania
Cabană
Cazare Family-friendly
Restaurant
Complexul SkiGyimes pune la dispoziție următoarele posibilități de cazere:
- Camere cu 2, 3 și 4 locuri cu bai independente
- Prețul este de 50 RON / camere.
- Toate camerele au televizor LCD cu canale prin satelit si internet wireless
Ora de sosire: de la ora 14,00 - 21,00
Ora de plecare: pana la ora 12,00
➕ Pistă de bob
➕ Pârtia Skigyimes
Lunca de Sus 537155, Romania