Parcul Mini Transilvania

Dealul Melcului este o rezervație geologică ce se întinde pe o suprafață de 8 ha. Este considerat cea mai mare ocurenţă de aragonit din România, având statut de protecție națională încă din 1980. Studiul aragonitului din zonă datează din secolele XVIII - XIX. János Bányai (1938) susţine că aceste depuneri de carbonaţi s-au format prin procese de precipitare din soluţii sărate, carbogazoase, cu temperatura scăzută. Ivirea de apă de la Dealul Melcului se prezintă sub forma unui izvor natural, activ. La baza depunerilor carbonatice iese la iveală apa, barbotând gaze cu miros de hidrocarburi. Apa ce se scurge în evantai îşi construieşte în continuu un con de aragonit de culoarea zerului de lapte. Exploatarea aragonitului a început în anul 1909 de către Knop Vencel, profesorul de origine cehă invitat să țină cursuri la Școala industrială de sculptură și șlefuire a pietrelor din Zlatna. Profesorul se mută la Corund și fondează Uzina de șlefuire a Aragonitului. Apogeul exploatării şi prelucrării aragonitului din Corund se plasează între anii 1931-1939. În urma acestor activităţi de minerit, formele naturale diversificate ale depunerilor se perturbează, dar și în zilele noastre o plimbare pe poteca de vizitare îți dă oportunitatea să descoperi lumea fascinantă a aragonitelor șia calcitelor striate. Rezervația se poate vizita doar pe potecă, sau se poate opta pentru un bilet combinat cu intrarea  și în Băile sărate UNICUM de la poalele stâncilor. Băile funcționează doar în sezonul cald. Rezervația se poate vizita pe cont propriu, dar cei care doresc un ghidaj profesionist, apelați la nr. de telefon afișat. Taxa de intrare: 10 RON

Muzeul va fi închis în perioada 1 noiembrie 2025 - 1 mai 2026. În perioada de iarnă se poate vizita doar pe bază de programare. Între 1 mai și 1 noiembrie este deschis Muzeul de Aragonit, vizavi de Dealul Melcului, pe DN13A, în fosta uzină de șlefuire. Aragonitul este un mineral cristalizat îmbogăţit în calciu carbonat de apele minerale sărate. Muzeul prezintă istoria și tehnica șlefuirii aragonitului, o colecție inedită de piese ce au luat naștere în aceeași clădire, unele cu 100 ani în urmă.  Obiectele şi artefactele din aragonit au ajuns în 1890 la Expoziţia Mondială din Paris (vaze, scrumiere, lămpi, cupe, fructiere, etc). Vă așteptăm să vizitați primul și unicul muzeu de acest fel din Europa.  Tarif de vizitare: 15 ron, 10 ron (elevi, pensionari). 

Muzeul Secuiesc al Ciucului, ca instituţie, s-a născut în anul 1950. Din anul 1970, sediul Muzeului Secuiesc al Ciucului este Castelul-fortăreaţă Mikó, cunoscut ca „Cetatea”, cel mai vechi şi cel mai important monument istoric al oraşului Miercurea-Ciuc. Colecțiile muzeale: 1. Arte plastice, cu 7823 de creaţii provenite de la 207 de artişti; 2. Etnografie, cuprinzând piese de mobilier popular, obiecte de lemn şi de metal folosite în agricultură, obiecte folosite în zootehnie şi păstorit, obiecte folosite în prelucrarea laptelui, obiectele meşteşugurilor populare, piese de ceramică populară, instrumente muzicale populare: violoncel, vioara populară, clarinetul şi trompeta. Colecţia de textile (3336 de piese) este alcătuită din textile de interior şi porturi populare; 3. Expoziția în aer liber, cu case țărănești și porți secuiești construite din lemn; 4. Arheologie, colecție cu 90.000 obiecte din lut, piatră, os, metal etc., bijuterii, numismatică; 5. Cărți vechi, colecție care conţine vechiul fond al bibliotecii Ordinului Franciscan de la Şumuleu Ciuc, materialul bibliotecii Gimnaziului Romano-catolic, manuscrise, tipărituri, reviste, materiale de arhivă şi trusa de scule a legătoriei franciscane de la Şumuleu; 6. Științe ale naturii, cuprinzând colecțiile „Ape minerale”, „Ierbar”, „Păsări și mamifere”, „Minereuri și roci”; 7. Colecția de arme; 8. Artă religioasă. EXPOZITII PERMANENTE: • Istoria Cetăţii Mikó • Tipografia şi atelierul de legătorie de la Şumuleu Ciuc • Trecerea timpului în Ciuc • Valori restaurate ale tezaurului sacral

Istoria castelului: În anul 1466 auzim pentru prima dată despre familia nobilă de moșieri Geréb din Filiaș, a cărei conac nobiliar se afla aici încă din secolul al XV-lea, pe locul castelului care se găsește acolo și în prezent. Despre această clădire nu au rămas date scrise, dar se presupune că în 1588, György Geréb a aranjat renovarea conacului sau construcția unei alte clădiri agricole. În 1625, András Geréb, căpitanul de gardă al lui Gábor Bethlen, a reconstruit conacul prăbușit din piatră, în forma unui castel. În 1628, după moartea lui András Geréb, care nu a lăsat niciun moștenitor, moșiile au revenit tezaurului, fiind apoi donate de prințul Gabriel Bethlen lui Moise Székely cel Tânăr, judecător regal al Scaunului Odorhei și logodnicei sale, Judit Lónai. În 1635, Gheorghe Rákóczi I a oferit întregul castel din Fiatfalva, împreună cu proprietățile asociate lui Matthias Huszár de Brenhida, paharnicului său, judecătorul principal al Scaunului Mureș. Castelul se afla în posesia lui Moise Székely, dar din cauza infidelității acestuia a revenit în stăpânirea prințului. Matthias Huszár a decedat în 1652, iar dintre cele două fiice ale sale, Borbála Huszár sau Görgyné Torma, după primul ei soț, a moștenit castelul din Fiatfalva. Borbála Huszár și cel de-al doilea soț al ei, János Nemes de Hídvég, s-au căsătorit în februarie 1676 în castelul din Fiatfalva. Mai multe... Vizitarea castelului: Sunt posibile și tururi individuale și de grup ale castelului: ugroncastle.ro. Închiriere castel: Datorită lucrărilor de reconstrucție desfășurate între 2021 și 2024, castelul strălucește în toată splendoarea sa, fiind totodată nou și autentic. Într-unul dintre aripi au fost amenajate săli de evenimente, iar în aripa porții au fost create 12 camere de hotel cu baie proprie și cu vedere spre grădină. Castelul poate fi închiriat în întregime. Este recomandat pentru reuniuni de familie sau între prieteni de 2-3 zile, pentru activități de team building corporativ sau ca locație pentru nunți și petreceri de mai multe zile. Solicitați o ofertă aici! 

Szőcs Lajos, a cărui familie de trei generaţii se ocupă de fabricarea de pălării de paie, s-a hotărât să înfiinţeze primul Muzeu de Paie din ţară la Crişeni. Muzeul a fost înfiinţat într-o casă ţărănească tradiţională renovată. În prima încăpere pot fi văzute toate modelele de pălării de paie din ţară, în încăperea din mijloc sunt amplasate diferite obiecte de uz şi decoraţie, iar în ultima încăpere este prezentată tehnica de fabricare a pălăriilor de la seceratul paielor până la pălăria gata făcută. Tot aici poate fi văzută şi chiar încercată cea mai mare pălărie purtabilă din ţară, cu diametrul de doi metri şi greutatea de 2,65 kg. La fabricarea ei s-au folosit 500 m de împletitură de paie şi 1,5 km de aţă.  În curtea Muzeului, vizitatorul poate admira o extraordinară colecţie. Mai mult de 600 de pietre sculptate de natură, având forme deosebite, ca de exemplu: raţă, porumbel, şapcă etc. Tot în curte se găseşte şi o pălărie de cinci metri. Muzeul poate fi vizitat zilnic. Dacă este închis, întrebaţi în bar.

Moara de vânt din Călugăreni este un monument de importanță locală. Clădirea din secolul al XIX-lea este unică în județul Harghita. O altă curiozitate este faptul că în vremea aceea a fost construită lângă ea o moară de apă. Monumentul și-a schimbat proprietarul în 2001, iar noul proprietar a transformat clădirea într-o manieră romantică. Clădirea cu două nivele în formă de cerc este acoperită cu șindrilă. Zidurile de piatră de la nivelul inferior sunt împărțite de ferestre simple cu închidere pătrată, iar la nivelul superior al zidurilor este doar o fereastră semicirculară. Moara de vânt, considerată o curiozitate în împrejurimi, nu funcționează din secolul XIX, este doar o atracție specială al regiunii.

Satul Comăneşti, care aparţine de comuna Mărtiniş, este probabil cea mai deosebită aşezare din regiune. Comăneşti şi satul Aldea erau aşezate de-a lungul drumului care lega direct forja de la Vlăhiţa-Nouă cu oraşul Braşov. Aceasta a fost o rută comercială cu trafic intens până la aproximativ începutul secolului al XX-lea. După 1918 harta a fost redesenată, drumul principal a ocolit aceste sate, funcţionarea forjei a fost oprită treptat şi aceste sate au ajuns la periferie. Aceste fapte au contribuit la conservarea clădirilor din regiune, rămase intacte, care păstrează caracteristicile specifice arhitecturii din valea Homorodului, de o frumuseţe deosebită, aspectele unei arhitecturi populare tradiţionale, unde forma şi funcţia încă erau unite în mod organic alcătuind împreună o unitate. În ciuda faptului că este un sat unic, în zilele noastre are o imagine sumbră, pustie. Are un mediu construit valoros, dar casele sale impunătoare sunt pustii, din cauză că a devenit un sat izolat.

Golgota de la Șumuleu, cunoscută sub numele “Pasul Isus”, este cea mai renumită Staţie de Cruce în aer liber din Transilvania. Pe latura de vest a dealului Şumuleul Mic se poate ajunge pe cărarea din pădurea de brazi la capela Salvator. Pe panta abruptă pot fi găsite staţiile de cruci care reprezintă patimile lui Isus, care sunt parcurse de o mulţime de oameni, care rostesc rugăciuni, cu ocazia Pelerinajului de Rusalii. Staţiile vestesc credinţa şi jertfa unei persoane sau ale unui grup. Prima menţiune scrisă despre Golgota de la Şumuleu datează din anul 1834. În locul crucilor vechi din lemn au fost aşezate cruci de piatră după 1868, din care în zilele noastre au rămas doar câteva. Crucile de staţii noi au fost aşezate la începutul secolului al XX-lea şi sunt lucrările sculptorului în piatră Kovács Béla din Jigodin.

În partea de jos a Luetei se găsește Casa de sare, ținută în evidență ca și monument ce aprovizionează cu sare nu numai satul Lueta, ci și pe cele din jur. În regiune se mai găsesc astfel de case în Merești, Sânmartin, Corund și Praid, dar sătenii sunt de părere că aici se găsește sarea de cea mai bună calitate. Casa de sare are un trecut de sute de ani. A fost construită în 1866 peste fântână (drept mărturie stă inscripția de deasupra intrării). În 1996 clădirea a primit un acoperiș nou. Odinioară așezarea a avut și mină de sare, însă aceasta a funcționat numai pe o perioadă scurtă.  Satul este așezat pe un strat de sare de mare dimensiune ce este legat de câmpul de sare din Praid. Undeva sub sat, câmpul de sare se întâlnește cu o sursă de apă rezultând Fântâna de Sare, soluția sărată de aici fiind extrem de concentrată. Localnicii au foarte mare grijă de fântână, asigurându-și de aici cantitatea de sare de care au nevoie.