Municipiul Gheorgheni - Harghita
Municipiul Gheorgheni - Harghita

Municipiul Gheorgheni - Harghita

Organizator de Evenimente

Despre

Demografie

Populația orașului este formată predominant din etnici maghiari (peste 87%).

Cartiere

Orașul are trei cartiere: Bucin, Florilor și Revoluției. Pe lângă acestea, mai sunt zona de centru, precum și zonele locuite, foarte extinse, aflate la marginea acestor cartiere. O populație însemnată a orașului locuiește în partea de sus a orașului, numită Felszeg de către localnici.

Turism

Orașul are mari șanse de a deveni un oraș turistic de prim rang, avantajat fiind de poziția sa geografică potrivită: între munți, în apropierea lacului de baraj natural Lacul Roșu (la 25 km), iar la 60 km se află stațiunea Praid (aici se găsesc Salinele Praid, una dintre cele mai mari mine de sare din țară și Europa). De asemenea se poate schia în stațiunea Izvoru Mureșului (la 20 km), pe vârful Bucin (situat pe drumul care face legătura cu Praid), sau se poate vizita stațiunea Borsec (la aproximativ 50 km).

Cea mai înaltă construcție a orașului este un turn din zona industrială, situat într-o zonă mai puțin locuită (cea de „dincolo de calea ferată”) din vestul orașului.

Împrejurimile orașului

În jurul orașului se găsesc Lacu Roșu, Cheile Bicazului și câteva sate (cu populație între 3.000-7.000 locuitori).

Obiectiv memorial

Parcela Eroilor din Primul Război Mondial. Parcela, situată în cimitirul comunal de pe strada Cimitirului, are o suprafață de 210 m² și a fost creată în anii Primului Război Mondial. În cadrul ei sunt înhumați 168 de militari de diferite naționalități – maghiari, germani, ruși, români, slovaci, italieni – decedați în spitale sau în prizonierat în anii primei conflagrații mondiale. Parcela, înconjurată de o bordură de piatră, are 62 de cruci din granit pe care sunt gravate numele celor care odihnesc aici. Pe monumentul comemorativ este gravat în limba maghiară: „A hazaert 1914-1918 evekben/ hösi halalt haltak” („Și-au dat viața eroic pentru patrie. 1914-1918”); „Emléküket hálás kegyelettel/ örzi a nemzet” („Națiunea păstrează cu pioșenie amintirea lor”).

Învățământ

Există patru licee, dintre care unul are limba de predare limba română („Liceul Teoretic Sfântu Nicolae”) și trei au limba de predare limba maghiară („Liceul Teoretic Salamon Ernő”, „Grup Școlar Construcții de Mașini” și „Colegiul Tehnic Batthyány Ignác”). Dintre acestea Liceul Teoretic Sfântu Nicolae și Liceul Teoretic Salamon Ernő sunt licee teoretice, iar Grupul Școlar Construcții de Mașini și Colegiul Tehnic Batthyány Ignác sunt licee tehnologice, primul primul având în mare parte profil tehnic, iar cel de-al doilea profil servicii. Există trei gimnazii: „Școala Fogarassy Mihály” (fosta Școală nr. 1), „Școala Vaskertes” (fosta Școală nr. 6) și „Școala Kós Károly” (fosta Școală nr. 2). Cele trei gimnazii au limba de predare limba maghiară. De asemenea Liceul Teoretic Sfântu Nicolae, are și clase gimnaziale, cu limba de predare limba română. Două universități au deschis aici centre de învățământ la distanță: Babeș-Bolyai (Cluj-Napoca) și Hyperion (București).

Alte sugestii

Organizator de Evenimente
ASOCIAŢIA GREEN ZONE are ca scop facilitarea – dezvoltarea socio-economică a regiunii prin respectarea principiilor dezvoltării durabile: protejarea eficientă a mediului şi a biodiversităţii; promovarea surselor alternative de energie; promovarea parteneriatului şi a voluntariatului la nivel regional; creşterea capacităţii administrative a autorităţilor administraţiei publice locale; creşterea transparenţei deciziilor autorităţilor administraţiei publice şi a participării civice. Activități: Promovarea dialogului, ecologismului, solidarităţii şi a economiei sustenabile în rândul persoanelor tinere prin organizarea de evenimente. (conferinţe, seminarii, tabere de vară, concursuri şi competiţii sportive) Protecţia mediului înconjurător şi promovarea surselor alternative de energie la nivel local şi regional prin educarea cetăţenilor în domeniul protecţiei mediului înconjurător şi prin realizarea de parteneriate în vederea organizării de acţiuni în domeniul protecţiei mediului.
Băile Tușnad 535100, Romania
1 eveniment
Organizator de Evenimente
Gyergyóalfalvi Ifjúsági szervezet amely 2007-ben alakult, majd 2009-ben bejegyzésre került. A Gyergyó Területi Ifjúsági Tanács tagja.
Joseni 537130, Romania
Organizator de Evenimente
HAHOTA este cea mai populară companie de cabaret din Transilvania.
Str. Aurel Filimon nr. 17/1, Targu-Mures, Romania, 540035
Organizator de Evenimente
Csíkszentsimoni Ifjusági Koncertfúvós Zenekar
Sânsimion 537285, Romania
Organizator de Evenimente
DESCOPERĂ valorile naturale și culturale...! GUSTĂ din preparatele tradiționale...! ÎNCEARCĂ activități ce oferă trăiri autentice...!
Organizator de Evenimente
Închis
A Hazajáró Honismereti és Turista Egylet küldetése a Kárpát-medencei magyarság összetartozásának erősítése, elsősorban a honismeret és a turizmus eszközeivel. A Kárpát-medence tájainak, természeti- és kulturális értékeinek, történelmi emlékeinek megismertetése; a természeti környezet és az épített örökség védelme és átörökítése; a kárpáti természetjárás hagyományainak éltetése. Mindezek révén annak tudatosítása, hogy a sokszínű Kárpát-medence és a benne élő magyarság – a Szent Korona oltalma alatt – egy és oszthatatlan. Az egyesület serkenteni kívánja az elszakított területekre történő kirándulásokat, az ott élő magyarokkal való testvéri, kulturális és gazdasági kapcsolatok erősítését, az egymásra találást. Az egyesület célja továbbá történelmi hazánk szépségeinek és emberi erényeinek felmutatásával, a test, a szellem és a lélek építésével a hamis illúziók világában élő embereket visszavezetni az alapvető, örök értékekhez, az Égi Törvényekhez.
Kunigunda útja 18., Budapest, Hungary, 1037
Organizator de Evenimente
Te invităm să descoperi Băile Tuşnad, cea mai importantă destinaţie balneoclimaterică din România cu posibilităţi multiple de odihnă, relaxare şi tratamente.
Organizator de Evenimente
Zilele Sfântu Nicolae
Gheorgheni, Romania
Organizator de Evenimente
5.0 2 recenzii
Orchestra de Cameră Ciuc s-a fondat în anul 2001 afirmându-se de atunci în nenumărate apariţii devenind una din cele mai apreciate orchestre a ţării. Primul concert susţinut în Miercurea-Ciuc, ca orchestră de coarde, a fost în iunie 2001. Membri fondatori au fost studenţi a Liceului de Arte ”Nagy István”, sub îndrumarea dirijorului și pianistului Szőnyi Zoltán, profesor din Târgu-Mureş. Concertul a avut un mare succes în rândul melomanilor. După acest început orchestra a participat cu regularitate la evenimentele locale şi cu timpul a pornit propriul sezon artistic. Din 2002 au onorat mai multe invitaţi venite din străinătate. Muzica lor a fost transmisă pe posturi de radio cum ar fi radio MR1-Bartók şi radio Târgu-Mureş. Datorită sprijinului ocazional, a avut apariţii şi ca orchestră simfonică, dar şi-a păstrat numele de Orchestra de Cameră Ciuc. În toamna anului 2006 orchestra a primit o invitaţie de a concerta în sala mare a Academiei de Muzică Liszt Ferenc din Budapesta. Televiziunea Duna a realizat un film documentar despre orchestră care a fost difuzat la data de 18 noiembrie 2006, având titlul ,,Muzica Ciucului şi a Salzburgului” – Concert a Orchestrei de Cameră Ciuc la Academia de muzică. Din 2008 orchestra are anual mai mult de 6 concerte orchestrale mari, pe lângă care mai susţine, vitalizează şi organizează nenumărate evenimente de muzică clasică. Dintre acestea se bucură de cea mai mare anvergură internaţională Festivalul de Muzică Veche din Miercurea Ciuc, care în anul 2019 şi-a sărbătorit a 39-a aniversare. În anul 2017 au început ,,Seratele de pian a toamnei” urmate de ,,Seratele de toamnă a muzicii de cameră” şi o serie de concerte dedicate tineretului “BonBon Matiné”. Asociaţia Orchestra de Cameră Ciuc a fost înfiinţată în anul 2003 iar partea juridică este asigurată de: preşedintele Kovács János, contabilă Udvari Annamária. Partea organizării profesionale a orchestrei este asigutată de doi membrii a formaţiei, Kovács László şi Adorján Csaba.