Orchestra de Cameră Ciuc
Orchestra de Cameră Ciuc

Orchestra de Cameră Ciuc

5.0 2 recenzii
Organizator de Evenimente

Despre

Orchestra de Cameră Ciuc s-a fondat în anul 2001 afirmându-se de atunci în nenumărate apariţii devenind una din cele mai apreciate orchestre a ţării.
Primul concert susţinut în Miercurea-Ciuc, ca orchestră de coarde, a fost în iunie 2001. Membri fondatori au fost studenţi a Liceului de Arte ”Nagy István”, sub îndrumarea dirijorului și pianistului Szőnyi Zoltán, profesor din Târgu-Mureş.

Concertul a avut un mare succes în rândul melomanilor. După acest început orchestra a participat cu regularitate la evenimentele locale şi cu timpul a pornit propriul sezon artistic.

Din 2002 au onorat mai multe invitaţi venite din străinătate. Muzica lor a fost transmisă pe posturi de radio cum ar fi radio MR1-Bartók şi radio Târgu-Mureş.

Datorită sprijinului ocazional, a avut apariţii şi ca orchestră simfonică, dar şi-a păstrat numele de Orchestra de Cameră Ciuc.

În toamna anului 2006 orchestra a primit o invitaţie de a concerta în sala mare a Academiei de Muzică Liszt Ferenc din Budapesta. Televiziunea Duna a realizat un film documentar despre orchestră care a fost difuzat la data de 18 noiembrie 2006, având titlul ,,Muzica Ciucului şi a Salzburgului” – Concert a Orchestrei de Cameră Ciuc la Academia de muzică.

Din 2008 orchestra are anual mai mult de 6 concerte orchestrale mari, pe lângă care mai susţine, vitalizează şi organizează nenumărate evenimente de muzică clasică. Dintre acestea se bucură de cea mai mare anvergură internaţională Festivalul de Muzică Veche din Miercurea Ciuc, care în anul 2019 şi-a sărbătorit a 39-a aniversare. În anul 2017 au început ,,Seratele de pian a toamnei” urmate de ,,Seratele de toamnă a muzicii de cameră” şi o serie de concerte dedicate tineretului “BonBon Matiné”.

Asociaţia Orchestra de Cameră Ciuc a fost înfiinţată în anul 2003 iar partea juridică este asigurată de: preşedintele Kovács János, contabilă Udvari Annamária. Partea organizării profesionale a orchestrei este asigutată de doi membrii a formaţiei, Kovács László şi Adorján Csaba.

Alte sugestii

Organizator de Evenimente
Închis
Primăria Sândominic
Sândominic 537275, România
Organizator de Evenimente
Primăria Tomești
Organizator de Evenimente
Primăria Cârţa
Organizator de Evenimente
Primăria Dănești
Organizator de Evenimente
Primăria Mădăraş
Organizator de Evenimente
Primăria Racu
Organizator de Evenimente
DN12, Siculeni 537295, Románia
2 evenimente
Organizator de Evenimente
Primăria Ciceu
Organizator de Evenimente
Ideea More Than Explore s-a nascut din dorinta de a face cunoscute frumusetile naturale, si nu numai, ale zonei noastre montane. Calatoriile si experientele personale si profesionale, impreuna cu pasiunea de impartasi aceste cunostinte si de a oferi momente de neuitat altora, s-au concretizat intr-o echipa a carui obiectiv este promovarea turismului montan sub toate formele sale. Firma a fost infiintata la finele lui 2016, iar de a atunci imbunatatirea continua a ofertei de servicii, a dotarilor de echipamente specifice ;i promovarea activitatilor outdoor a fost o prioritate. Cine suntem? SIMON ISTVAN - ZSOLT: ghid montan atestat, cu experienta in alpinism de peste 15 ani, cursuri de supravietuire si rafting/caiac, monitor schi, voluntar la salvamont Toplita STAN TIMEA-ANCA: ghid local atestat, experienta de 4 ani in tururi organizate in tara si strainatate, curs de prim ajutor la Crucea Rosie, experienta didactica Ce facem? Oferim ocazia de a explora zona de nord a judetului Harghita prin diverse forme de turism activ. Vara: escalada, alpinism, via ferrata, drumetii, ciclism, canyoning, slakcline si highline Iarna: schi de tura, drumetii de iarna, catarare de gheata, dry tooling Teambuliding: activitati antrenante pentru grupuri de turisti Tabere de copii: dorim sa aducem mai aproape educatia ecologica de generatiile viitoare prin tabere outdoor, unde cei mici pot sa aiba experiente inedite si in acelasi timp sa invete despre mediul natural minunat si fragil in care traim Unde? Zona Toplita-Borsec si imprejurimi
Str. Nouă 12, Borsec 535300, Romania