Comuna Sânsimion
Comuna Sânsimion

Comuna Sânsimion

Organizator de Evenimente

Despre

Localitatea noastră este aşezată la o înălţime de 650 metri deasupra nivelului mării în centrul Depresiunii Ciucului, se află la 16 km de la Miercurea Ciuc, pe partea stângă a Oltului. Sânsimion este satul de reşedinţă al comunei cu aceiaşi nume. Comuna are 3482 locuitori. Vârful cel mai înalt al localităţii este Vârful Cucului la o înălţime de 1558 metri.
Prima atestare documentară a localităţii a fost în 1332 în registrele papale cu denumirea Sancto-Symone. Elementele principale ale imaginii satului sunt biserica romano-catolică, casa de cultură spaţioasă, clădirea şcolii, primăria. În centrul localităţii se află piaţa Sfântului Ladislau. Aici stă mândru bustul sculptat din piatră locală al Sfântului Ladislau, sugerând fidel ideea trăiniciei. În acelaşi timp această piaţă este cel mai important spaţiu comunitar, fiind locul evenimentelor culturale şi a comemorărilor naţionale.
Biserica romano-catolică a fost construită între anii 1823-1835 pe terenul donat de vice-judele regal Endes Miklós, şi a fost închinat în cinstea regelui cavaler Sfântul Ladislau. Conform surselor istorice, în perioada timpurie a organizării ecleziastice, până anul 1859, Sânsimion şi Cetăţuia constituiau o comunitate cu o singură biserică, precum şi un cimitir comun. Capela funerară a fost construită în anul 1891 de către familia Kottek.
Conacul Endes Miklós a fost construit în jurul anului 1800 şi este menţionat în registrul monumentelor istorice din judeţul Harghita. Familia Endes a fost ridicată la rang nobil în 15 iunie 1659 în timpul domniei Principelui Barcsai Ákos. Din această familie provine Endes József, persoană devotată ideilor revoluţiei din 1848-49. A luptat de partea generalului Bem, şi a scăpat de bătălia de la Sighişoara fiindcă Bem l-a trimis la Rupea, să-l ajute pe Gál Sándor, şi să ţină regiunea sub control. După războiul revoluţionar a fost condamnat mai întâi la moarte, apoi la 12 ani de închisoare. În 1852 a fost graţiat. După moarte, în 1906, a fost înmormântat în satul său natal. Un descendent al familiei este istoricul Endes Miklós (1872-1945), autorul unei vaste monografii despre regiunea Ciucului, despre istoria Comitatului Ciuc, Gheorgheni şi Caşin până în anul 1918.
Prima atestare documentară a învăţământului din comună datează în anul 1598. În localitate funcţionează două grădiniţe, o grădiniţă cu program prelungit şi şcoală generală clasele I-VIII.
Partea cea mai veche a localităţii este Nagykápolnaszeg. Bolhaszeg şi-a luat denumirea de la îndeletnicirea oamenilor care o locuiau, aceştia ocupându-se cu confecţionarea cuielor de lemn numite în maghiară „bolhaszeg”.
În anul 1851 datează prima încercare economică din localitate când Laszlo Janos a deschis o mină de aur şi de argint la locul numit Aladár. În 1897 comuna a fost conectată la reţeaua feroviară dintre Miercurea Ciuc şi Braşov. Sânsimion a cunoscut un moment de înflorire economică, au fost înfiinţate fabrici de prelucrare a lemnului. A fost construită o fabrică de spirt şi amidon care avea în jur de 300 de muncitori. S-a dezvoltat industria, localitatea a devenit unul dintre cele mai importante centre industriale a Ciucului de Jos. În anii 90 Fabrica de spirt şi amidon a dat faliment. Începând de anul 2014 în locul fabricii a fost înfiinţat Manufactura de bere ciucană.
Comuna noastră este un loc aparte privind bogăţia şi frumuseţea valorilor naturale. Este un loc unic din cauza specificităţilor geografice, are o floră şi faună deosebită. Pe teritoriul comunei există nenumărate plante şi animale protejate, iar valorile inestimabile a localităţii sunt izvoarele de apă minerală.

Alte sugestii

Organizator de Evenimente
Închis
Scoala de BUDO RAJI Romania, cu sediul in Odorheiu Secuiesc.
Bethlen Gábor, 37., Odorheiu Secuiesc, Romania, 535600
Organizator de Evenimente
Szentegyházi Huszárok
Centru cultural Organizator de Evenimente
Centrul Cultural Județean Harghita (CCJH) este succesorul Centrului Județean de Conservare și Valorificare a Tradiției și Creației Populare Harghita, în prezent funcționează ca o instituție de specialitate, cu personalitate juridică, sub autoritatea Consiliului Județean Harghita. Instituția funcționează ca centru metodologic și științific al activităților cu specific cultural și are ca sarcină cultivarea și păstrarea valorilor culturale din județul Harghita. Dincolo de activitatea de consiliere și organizare de manifestări culturale, instituția joacă rolul unui coordonator între celelalte instituții culturale și organizații non-guvernamentale din județ.
530103 Miercurea Ciuc, Strada Mihai Eminescu 3/A.
1 eveniment
Organizator de Evenimente Teatru
Închis
Fondat în 1998 prin hotărârea consiliului local, Teatrul Municipal Csíki Játékszín este al treilea teatru din judeţ. Suntem o companie teatrală de repertoriu formată din 19 actori al cărui director artistic şi prim regizor este domnul Miklós Parászka. Odată cu naşterea acestei instituţii consiliul local şi-a asumat şi finanţarea acesteia. Prima stagiune a fost deschisă în toamna anului 1999. În cele unsprezece stagiuni trecute au lucrat la noi regizorii Victor Ioan Frunză, Dragoş Galgoţiu, Gavriil Pinte, Andreea Vulpe, László Béres, Olga Barabás, Iván Hargitai, Attila Keresztes, István Kövesdy şi numeroase spectacole au fost montate de domnul Miklós Parászka. În fiecare stagiune invităm spectacolele altor teatre care sunt jucate în serie pentru abonaţi. În stagiunea trecută numărul abonaţilor noştri din oraş şi din localităţile din jur unde ne deplasăm regulat e aproape 8.000. Într-o stagiune pentru abonament oferim patru spectacole de sală mare pentru adulţi şi elevi de peste 14 ani, iar pentru copii trei spectacole cu poveşti. Prezentăm regulat şi spectacole studio. În anii trecuţi spectatorii noştri au putut vedea printre cele peste 80 de premiere piese ale dramaturgilor Shakespeare, Brecht, Euripide, Gozzi, Molière, Schiller, Cehov, Maeterlinck texte maghiare clasice şi contemporane, musicaluri, operete, spectacole de teatru revistă.
Bulevardul Timișoarei 6, Miercurea Ciuc 530102, Romania
11 evenimente
Organizator de Evenimente
Galeria de Artă a Consiliului Județean Harghita s-a deschis în data de 30 octombrie 2012. Spațiul expozițional al consiliului județean este destinat artelor – incluzând aici literatura, teatrul, muzica, artele vizuale – și se dorește a fi un spațiu familial.
Piața Libertății 5, Miercurea Ciuc 530140, Romania
Organizator de Evenimente
Toplita-Ciuc, Romania, 535700
Organizator de Evenimente
Harghita Triathlon Club
Organizator de Evenimente
Demografie Populația orașului este formată predominant din etnici maghiari (peste 87%). Cartiere Orașul are trei cartiere: Bucin, Florilor și Revoluției. Pe lângă acestea, mai sunt zona de centru, precum și zonele locuite, foarte extinse, aflate la marginea acestor cartiere. O populație însemnată a orașului locuiește în partea de sus a orașului, numită Felszeg de către localnici. Turism Orașul are mari șanse de a deveni un oraș turistic de prim rang, avantajat fiind de poziția sa geografică potrivită: între munți, în apropierea lacului de baraj natural Lacul Roșu (la 25 km), iar la 60 km se află stațiunea Praid (aici se găsesc Salinele Praid, una dintre cele mai mari mine de sare din țară și Europa). De asemenea se poate schia în stațiunea Izvoru Mureșului (la 20 km), pe vârful Bucin (situat pe drumul care face legătura cu Praid), sau se poate vizita stațiunea Borsec (la aproximativ 50 km). Cea mai înaltă construcție a orașului este un turn din zona industrială, situat într-o zonă mai puțin locuită (cea de „dincolo de calea ferată”) din vestul orașului. Împrejurimile orașului În jurul orașului se găsesc Lacu Roșu, Cheile Bicazului și câteva sate (cu populație între 3.000-7.000 locuitori). Obiectiv memorial Parcela Eroilor din Primul Război Mondial. Parcela, situată în cimitirul comunal de pe strada Cimitirului, are o suprafață de 210 m² și a fost creată în anii Primului Război Mondial. În cadrul ei sunt înhumați 168 de militari de diferite naționalități – maghiari, germani, ruși, români, slovaci, italieni – decedați în spitale sau în prizonierat în anii primei conflagrații mondiale. Parcela, înconjurată de o bordură de piatră, are 62 de cruci din granit pe care sunt gravate numele celor care odihnesc aici. Pe monumentul comemorativ este gravat în limba maghiară: „A hazaert 1914-1918 evekben/ hösi halalt haltak” („Și-au dat viața eroic pentru patrie. 1914-1918”); „Emléküket hálás kegyelettel/ örzi a nemzet” („Națiunea păstrează cu pioșenie amintirea lor”). Învățământ Există patru licee, dintre care unul are limba de predare limba română („Liceul Teoretic Sfântu Nicolae”) și trei au limba de predare limba maghiară („Liceul Teoretic Salamon Ernő”, „Grup Școlar Construcții de Mașini” și „Colegiul Tehnic Batthyány Ignác”). Dintre acestea Liceul Teoretic Sfântu Nicolae și Liceul Teoretic Salamon Ernő sunt licee teoretice, iar Grupul Școlar Construcții de Mașini și Colegiul Tehnic Batthyány Ignác sunt licee tehnologice, primul primul având în mare parte profil tehnic, iar cel de-al doilea profil servicii. Există trei gimnazii: „Școala Fogarassy Mihály” (fosta Școală nr. 1), „Școala Vaskertes” (fosta Școală nr. 6) și „Școala Kós Károly” (fosta Școală nr. 2). Cele trei gimnazii au limba de predare limba maghiară. De asemenea Liceul Teoretic Sfântu Nicolae, are și clase gimnaziale, cu limba de predare limba română. Două universități au deschis aici centre de învățământ la distanță: Babeș-Bolyai (Cluj-Napoca) și Hyperion (București).
Municipiul Gheorgheni, Gheorgheni, Romania, 535500
Organizator de Evenimente
Odorheiu Secuiesc, Romania