Advent la Odorheiu Secuiesc

Advent la Odorheiu Secuiesc


Gazdă:

Bethlen negyed, Székelyudvarhely 535600, Románia

Dates And Hours:

Duminică, 30 Noiembrie 2025
17:00 - 18:00

Despre

În acest Advent, aducem din nou lumina mai aproape, astfel încât flacăra așteptării să se aprindă și în cartiere.
Anul acesta, în cinci locații – în Piața Dávid Ferenc din cartierul Bethlen, la Cserehát, la Casa Vârstnicilor din Szombatfalva, în Kadicsfalva și în centrul orașului, în Piața Márton Áron – vom aprinde împreună flacăra așteptării. La aceste momente festive ni se vor alătura coruri, biserici și comunități mai mici din Odorheiu Secuiesc, care prin programele lor culturale vor aduce și mai aproape lumina lumânărilor de Advent pentru locuitorii orașului.
În prima duminică de Advent, să aprindem împreună flacăra credinței!
Duminică, 30 noiembrie, la ora 17:00, în parcul din cartierul Bethlen, vom aprinde nu doar lumânări, ci și inimile. Adventul înseamnă așteptare, lumină și apartenență – iar noi începem acum împreună drumul spre o lumină tot mai puternică.
Pentru îmbogățirea spirituală, vom asculta gândurile preotesei Katalin Újvárosi, din Parohia Unitariană nr. 2 din Odorheiu Secuiesc, și ale pr. Tamás Huba, preot romano-catolic al Parohiei Sfânta Tereza din cartierul Bethlen.
Prima lumânare, flacăra credinței, va fi aprinsă de un cuplu special: Imre și Ilonka Kovács, care au spus „da” în urmă cu șaizeci de ani. Șase decenii de iubire – ce mesaj frumos pentru noi toți în duminica credinței!
Momentele pline de emoție vor fi învăluite în muzică: corul Kendermorzsa al Școlii Generale Bethlen Gábor, condus de Ibolya Bálint, și corul de copii al Școlii Generale Móra Ferenc, sub îndrumarea dirijorului István Székely, vor umple parcul cu cântec.
Muzeul Haáz Rezső invită de asemenea locuitorii orașului la un tur ghidat special de Advent, sâmbătă și duminică, în cadrul expoziției Credință, Speranță, Desen animat.
Vizitați Vila Haberstumpf, sâmbătă de la ora 16:00 și duminică de la ora 17:00.
Adventul începe în inimile noastre. Veniți, opriți-vă alături de noi și aprindem împreună lumina care ne conduce spre pacea și bucuria Crăciunului!