Legendary Harghita

În cetatea de pe Dealul Cetății au trăit uriași. Când acestora l-i s-a făcut sete, au tras câte o gură de apă din râul Olt, încât aceasta s-a secat de fiecare dată.

Un ciobănaș s-a perindat în zona încă nelocuită pe acele vremuri și a descoperit minunatele izvoare ale Băilor Tușnad. Între timp locul s-a populat și de atunci oamenii vin din locuri îndepărtate pentru a găsi leacul împotriva bolilor și suferințelor trupului.

Această brazdă a fost săpată de diavol, ca să canalizeze apa Târnavei. Însă sunt mulți care zic că dracii au vrut să are muntele Harghita pentru a însămânța pe aceasta semințele păcatelor. Au rostogolit stânci imense de pe munte spre vale ca să construiască din acestea Moara Păcatelor.

Zâna vrăjitoare Firtos i-a dat în dar tânărului de care s-a îndrăgostit un cal năzdrăvan cu care acesta să poată ajunge la ea în fiecare noapte, însă într-o zi tânărul a căzut într-o râpă, iar calul s-a transformat în piatră, însă una care de atunci prezice vremea.

În vremurile năvălirii tătarilor, secuii din Ciuc s-au mascat în diavol, speriindu-i și astfel învingându-i pe năvălitori. Amintirea acestor evenimente este păstrată de Vérkápolna – Capela Sângerată și de Ördöglik – Gaura Dracilor.

Cetatea era posesia unui domn numit Sándur, care i-a pedepsit aspru pe cei puși pe păcate.

În preajma cetății se află un lac mic, însă foarte adânc, la fundul căruia se găsește o comoară fabuloasă, fiind păzită de un șarpe alb uriaș.

Pivnița cetății este plină de comori, însă ușa acesteia se deschide numai la fiecare șapte ani, fiind păzită de puterea magică a zânelor.

Pe muntele Harghita a trăit un rege al zânelor, al cărui fiu cel mic, Csicso a luat de soție o frumoasă săteancă și cei doi s-au mutat în cetate. În nopțile de vară se pot vedea zâne stând pe zidurile cetății.

Eroul numit Both a luptat până la ultima suflare împotriva oștilor trimise de Maria Terezia, însă nu avea nicio șansă împotriva unei armate net superioare numeric. Cetatea a fost incendiată, el a fost învins, însă trăiește în conștiința secuilor ca un erou martir.

Sub cetate, cei dintâi dintre secui, rabonbanii, au ascuns o comoară nemaivăzută, însă aceasta poate fi adusă înapoi la suprafață numai cu ajutorului unui fir de iarbă din fier ascuns în biserica de la Racu.

Cetatea Székelytámadt a fost construită de către domnitorul Ioan Sigismund după ce a înăbușit revolta secuilor. Pe locul cetății a fost o mănăstire, însă călugării catolici au fost izgoniți de aici de către domnitorul protestant.

Fiul conducătorului păgân Zeta a trecut la creștinism, iar tatăl lui de supărare a început să-l blesteme pe Dumnezeu, fapt pentru care cetatea s-a surpat. Fetele acestuia trăiesc și acum ascunși sub pământ cu comorile conducătorului.

La cererea lui Tündér Ilona – Ileana Cosânzeana a secuilor – s-a construit o cetate, sub care locuitorii bănuiesc o comoară fabuloasă.

Un ciobănaș isteț găsește comori nemaivăzute sub cetate, a învins balauri și a salvat multe fete frumoase, și a învățat din sfatul zânelor cetății: „Să nu crezi niciodată ceea ce vezi, mai bine lasă-te condus de mintea și inima ta! ”

Curuții i-au păcălit pe ceata numeroasă a lobonților care s-au adunat la marginea Odorheiului, iar cele două dealuri, una mare, cealaltă mai mică, poartă numele maghiar legat de acest eveniment, adică Kis- și Nagy-Csalóka.

Chiar dacă viteazul Csicser nu avea origini nobile, prin vitejie s-a făcut demn pentru ca domnul din cetatea învecinată Budvar, să-i dea fiica de nevastă. Însă această logodnă a fost precedată de o corespondență de dragoste, tânărul trimițând fetei scrisori legate de săgeți.

Fiicele unui mare domn, Klára, Dála și Ramócsa, s-au măritat cu niște tineri ciobani. Locul unde s-a stabilit Dála astăzi se numește Daia, iar în urma lui Ramócsa la Dârju se înflorește floarea lui Ramócsa (floarea Daphne cneorum).

Învățătorul fiilor judelui din Gheorgheni, diaconul Gábor, a trăit în castelul din Lazărea. El a pornit împotriva tătarilor cu o oaste mică de câteva sute, însă cu o strategie isteață, învingând până la urmă o ceată de o superioritate numerică covârșitoare.

Drumul a fost construit de către diavol. Doamna Rapson, cea vicleană i-a promis diavolului un munte de argint și un munte de aur pentru construirea drumului, însă l-a înșelat, iar diavolul furios a distrus drumul fermecat.

Urma albă de pe cer, Calea Lactee, cunoscută de către secui ca Drumul Oștilor este urma lăsată de către potcoavele caii oștilor prințului Csaba când secuii au pornit să-l ajute.

La întâlnirea râurilor Belcina și a Văii Vargatac, pe vârful stâncii Várdomb se afla o puternică fortăreață, care a fost locuită de doamna Hirip, cu cei doi fii ai ei, Ábrahám și Damokos. Cei doi fii au făcut o avere mare din jap și au răpit o mulțime de fete frumoase, însă până la urmă cei doi frați Mikó i-au învins, iar oamenii furioși au demolat odioasa cetate.

Locuitorii cetăților de pe munți s-au aliat între ei ca să aprindă focuri de alarmă pentru a semnala prezența oricăror dușmani.

Pentru fericirea prietenei sale, pe numele Gyöngyvér, fata de uriaș, Hargita și-a sacrificat libertatea: a transformat-o pe Gyöngyvér în femeie ca aceasta să se mărite cu tânărul iubit, însă fata de uriaș a trebuit să fugă de furia celorlalți.

Apele acestui izvor de lângă Porumbenii Mari este de fapt lacrima nepoatei prințului Csaba, care se ascunde de mama ei vitregă, până când va sosi prințul sau un viteaz demn de logodit.

Regele Sfântul Ladislau a făcut un izvor făcător de minuni pentru oștenii lui. Acest izvor mai curge și astăzi, iar cei care beau din apa acestuia se revigorează și își recapătă puterile pierdute.

Tătarii învinși aflați în fugă au vrut să ascundă izvorul dintre Mugeni și Dârju, însă apa izvorului a aruncat cu ușurință trunchiul de fag cu care aceștia au vrut șă înfunde izvorul. Acest izvor există și astăzi.

Printr-o minciună, clopotarul din satul Tomești și-a atras un blestem peste capul lui: casa lui a început să se scufunde, pe locul acesteia formându-se un lac.

Lacul păstrează amintirea celor douăsprezece fete chinuite, lacul formându-se în urma blestemului rostit de către Ana asupra domnului din cetate. 

Dumnezeu a fost cel care a dat izvoarele cu apă minerală pentru tămăduirea secuilor, însă dracii au făcut ca apa acestora să miroase a sulf. Oamenii au numit apa acestor izvoare „borviz” – apă de vin – deoarece acestea pe lângă efectele benefice pentru sănătate mai readuc și voia bună prin revigorare.

La asediul cetății Budvar de către tătari, un arcaș plin de curaj a țintit bine și a nimerit inima hanului tătarilor, care văzând cele întâmplate au fugit, abandonând cetatea.

Dealurile zonei Praidului au fost făcute din sare de către uriași. Unul dintre ei a străpuns dealul de vizavi de Árcsó, astfel dând viață izvorului sărat care spală dealul Csigadomb.

În apropierea vârfului Liban se găsește un lac cu un miros ciudat, care conform credinței locale este o intrare spre iad, din acest motiv lacul este numit Lacul Diavolului.

Lacul s-a format în urma îndeplinirii blestemului rostit de Eszter, fata răpită din Gheorgheni, lacul înghițindu-l pe tâlharul care a vrut s-o asuprească. Amintirea ei este păzită și astăzi de trunchiurile de brad.

În peșteră sunt ținute prizoniere două zâne dezbrăcate, care suferă de frig și aduc blestem întregii zone, dacă nu vor fi îmbrăcate. Din peșteră se mai uită din când în când și niște pitici urâți, care păzesc o comoară fabuloasă.